Intră acum și în grupul de
Hotelurile, cabanele, pensiunile turistice și unitățile de alimentație publică se află zilele acestea și sub lupa inspectorilor OPJC Suceava. „Nu s-au mai găsit abateri mari, și nu spunem neapărat că este meritul nostru, dar noi am realizat multe acțiuni de consiliere în paralel cu controalele. De exemplu, nu s-au mai găsit produse expirate, ceea ce e foarte important, în schimb continuă să apară în continuare neafișarea tarifelor aferente serviciilor de cazare”, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă inspectorul-șef adjunct al OJPC Suceava, Elena Oanea.
Acesta a ținut să precizeze că depistarea în mod repetat a neafișării tarifelor de cazare devine „o practică”. „Atragem atenția că această practică, devine una înșelătoare, iar sancțiunea pentru practică înșelătoare este de la 3.000 lei la 30.000 lei cu decizia de încetare a acestei practici, iar dacă nu se respectă în continuare se ajunge la amenzi de la 6.000 lei la 60.000 lei și chiar suspendarea activității. Nu este normal să se perceapă tarifele în funcție de cum este îmbrăcată persoana sau ce mașină are”, a mai spus Elena Oanea. În ultima vreme, inspectorii suceveni de la Protecția Consumatorilor au verificat 20 de pensiuni turistice din județ și au aplicat 11 amenzi contravenționale în valoare totală de 38.000 de lei.
O altă problemă constatată de inspectorii OJPC este aceea că în restaurante se folosește în continuare carnea fiartă și înghețată. „Pun carnea fiartă și congelă în orice fel de mâncare. Carnea fiartă și înghețată nu are ce căuta în meniuri”, a menționat șeful OJPC Suceava. Nici la gramajul meniului situația nu este tocmai în regulă. „Pe lista de meniuri trebuie trecut gramajul final al produsului după preparare, nu cel dinaintea gătirii, pentru că în timp ce este gătit anumite susuri din compoziție se evaporă. La controale ei ne arată că, bucata de carne crudă este la gramajul de pe meniu, ceea ce este total greșit. Pe meniu trebuie să fie scris gramajul final, după preparare”, a ținut să precizeze Elena Oanea.
Aceasta a mai spus că în perioada sărbătorilor de iarnă se va asigura permanența la sediul OJPC pentru preluarea reclamațiilor, în intervalul orar 9:00- 17:00.
Intră acum și în grupul de