Polițist sucevean reținut după ce a condus băut și a tamponat o mașină, a lovit polițiștii care au venit să cerceteze cazul și a refuzat să i se stabilească alcoolemia. El i-a amenințat pe cei doi agenți cu destituirea


Intră acum și în grupul de

Procurorii Parchetului Tribunalului Suceava au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a unui lucrător de poliţie, cercetat cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de ultraj şi a infracţiunii de refuz de prelevare mostre biologice.

Potrivit cercetărilor, în data de 22 octombrie,  în jurul orei 19.30, suspectul, care emana miros de alcool, conducea un autoturism pe un drum public din zona urbană a judeţului Suceava, circumstanţe în care a tamponat şi avariat un alt autoturism, parcat în mod regulamentar.

După incident, suspectul a coborât din autoturism, însă nu i-a permis proprietarului autoturismului avariat să fotografieze urmările accidentului şi a părăsit zona.

La scurt timp, suspectul a fost identificat de o patrulă de poliţie în timp ce se afla în autoturism, în apropierea blocului în care locuieşte.

După ce a coborât de la volanul autoturismului, fiind interpelat şi somat legal să se oprească şi să însoţească organele de poliţie pentru clarificări legate de tamponarea petrecută cu puţin timp în urmă, suspectul a agresat fizic pe unul dintre agenţii de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, lovindu-l cu palma sau pumnul în zona tâmplei şi spărgându-i ochelarii de vedere.

Ulterior, el l-a lovit pe acelaşi agent de poliţie cu piciorul, de mai multe ori în zona tibiei stângi.

 În plus, suspectul l-a ameninţat pe agentul de poliţie cu moartea, cu acte de violenţă şi cu destituirea din funcţie, iar pe un alt agent de poliţie, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, coleg de echipaj cu primul agent de poliţie, l-a ameninţat cu destituirea din funcţie şi alte fapte păgubitoare cu consecinţe negative, fără a le detalia conţinutul, în aceleaşi împrejurări.

De menționat este că tot atunci, deşi condusese autoturismul pe drumurile publice, suspectul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest şi mai apoi să-i fie prelevate mostre biologice de sânge în faţa medicului de gardă de la o unitate medicală, la solicitarea expresă şi repetată a organelor de poliţie.

Cercetările în acest caz continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Parchetul Tribunalului Suceava menționează că având în vedere stadiul anchetei penale, care se află în derulare, nu pot fi furnizate la acest moment alte informaţii referitoare la această cauză, însă, pe măsură ce aceasta va avansa, va informa opinia publică. (N.B.)

 

 


Intră acum și în grupul de