Intră acum și în grupul de
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a supus discuției situația alunecărilor de teren produse la nivelul județului Suceava, ca urmare a fenomenelor meteo-hidrologice periculoase din 2018, anunță Prefectura Suceava.
Potrivit sursei citate, în urma precipitațiilor abundente căzute în timpul verii, 31 de primării din județul Suceava au semnalat, prin rapoartele operative transmise Prefecturii Suceava, mai multe situații de alunecări de teren.
Acestea au fost constatate, la fața locului, și de către comisiile constituite prin ordin de prefect, care au întocmit procese verbale de calamitate, iar ulterior, s-a decis ca problema alunecărilor de teren să fie abordată pe larg.
Prin ordin de prefect, a fost constituit un grup de suport tehnic care a evaluat fiecare situație în parte și a stabilit câteva măsuri.
„ Astfel, s-a propus monitorizarea permanentă a ariei de teren supusă alunecării, lucrări de combatere a eroziunii solului efectuate în baza unui studiu geotehnic, efectuarea unui expertize tehnice pentru a se afla cauza, timpul și profunzimea alunecării de teren, consolidarea malurilor cursurilor de apă acolo unde apa a generat alunecarea de teren, strămutarea unor case de locuit și anexelor acestora pe o parcelă sigură”,arată Prefectura Suceava.
Pe baza fișelor tehnice transmise de Prefectura Suceava, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a realizat cadastrarea zonelor respective, urmând să fie stabiliți pașii în continuare, întrucât sunt zone cu alunecări de teren care presupun o expertizare de specialitate, întocmirea unor studii, pentru a putea fi accesate fonduri pentru rezolvarea problemelor.
În acest sens, toată documentația prezentată în cadrul ședinței CJSU a fost înaintată Consiliului Județean, care are competențe în delimitarea zonelor de risc, prin Hotărâre de Consiliu Județean, precizează sursa citată.(N.B.)
Intră acum și în grupul de