Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, după inaugurarea extinderii și modernizării secției de cardiologie a Spitalului Județean Suceava că urmează noi investiții importante în sănătate.
Flutur le-a cerut, simbolic, constructorilor să nu-și mute utilajele din zonă pentru că se vor continua lucrările în această zonă.
Astfel, președintele CJ Suceava a spus că un proiect important este ambulatoriul integrat care se realizează pe patru nivele și va avea și paturi pentru internări de zi.
El a arătat că un alt proiect este realizarea subtraversării bulevardului principal pentru realizarea unei legături directe între pavilioanele vechi și noile clădiri ale SJU Suceava, subliniind că nu se mai poate ca pacienți în pijamale să traverseze strada între cele două părți ale spitalului.
Potrivit lui Flutur, pentru realizarea acestei subtraversări va fi necesară mutarea magistralelor de utilități, iar aceasta ar costa circa 2 milioane de euro.
Mai mult, președintele CJ Suceava a arătat că nu renunță la înființarea unui Spital de pediatrie în Suceava și că face demersurile în acest sens.
El a arătat că din anul 2009, când Spitalul Județean Suceava a ajuns în administrarea Consiliului Județean Suceava, au fost promovate și realizate mai multe proiecte de dezvoltare și că, deși mulți nu credeau, acestea s-au realizat și de aceea este încrezător că și următoarele investiții vor fi finalizate.
În cei aproape 10 ani de când a fost preluat de CJ Suceava, la Spitalul Județean de Urgență Suceava s-au făcut investiții de 50 de milioane de euro.
(T.B.)
Intră acum și în grupul de