Angelica Fădor: Premierul Viorica Dăncilă colorează cu carioca pe hartă presupuse trasee de autostradă în județul Suceava, dar nu a dat nici măcar banii necesari pentru finalizarea modernizării DN 18


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor și-a exprimat, duminică, surprinderea că primul ministrul, Viorica Dăncilă, insistă să facă promisiuni privind infrastructura rutieră din județul Suceava în condițiile în care nu a alocat suficienți bani nici pentru proiectele aflate spre finalizare.

DN 18 lucrări in executie

Fădor a spus că în loc să urmărească modul în care se derulează proiectele în lucru în județ, premierul Viorica Dăncilă a început să se joace cu carioca pe harta județului Suceava susținând că liniile pe care le face ar putea deveni autostrăzi.

„Nici nu vreau să mă gândesc că nimic din ceea ce propune premierul Dăncilă nu are legătură cu Master Planul General de Transporturi al României, document programatic avizat de Comisia Europeană”, a spus deputatul liberal sucevean.

Ea a arătat că premierul ar fi trebuit să-și respecte măcar cuvântul dat în luna august când a afirmat în ședința de Guvern că rectificarea bugetară va asigura fondurile necesare pentru finalizarea modernizării DN 18 de la Iacobeni la Borșa.

„Din păcate pentru locuitorii județelor Suceava și Maramureș, această investiție este în continuare nefinanțată corespunzător și de aceea CNAIR nici nu mai oferă un termen de recepție, ci doar se spune că undeva în 2019 ar putea fi finalizată”, a spus Fădor.

DN 18 lucrări în execuție

Ea a adăugat că tot premierul Viorica Dăncilă, anunța la Congresul PSD din primăvară, că unul din cele 100 de proiecte pentru Anul Centenar va fi drumul expres Siret-București.

„Cred că acest proiect a fost abandonat imediat pentru că nimeni nu a mai auzit ceva despre el”, a spus deputatul.

Angelica Fădor a mai declarat că premierul PSD insistă însă „să coloreze”  harta județului Suceava cu diverse așa numite proiecte de autostrăzi, dar că în „viziunea” Vioricăi Dăncilă județele Moldovei nu trebuie să fie conectate la rețeua europeană de autostrăzi.

„Aflu că în turneul din țările arabe ar fi găsit investitori care să realizeze autostrada Siret- Iași-Ungheni, o autostradă cu taxă de 7 dolari pe suta de kilometri. E foarte ciudat că în loc să colaboreze cu Uniunea Europeană pentru a atrage fondurile europene oferite gratis pentru autostrăzi fără taxă, Liviu Dragnea o trimite în spațiul arab pe Viorica Dăncilă să vorbească cu oameni de afaceri de acolo pentru niște investiții în trasee de autostradă care nu au niciun rost atât timp cât Moldova nu e legată la rețeaua europeană de austostrăzi”, a spus Angelica Fădor.

  Deputatul liberal sucevean a atras atenția că atât de jos este nivelul investițiilor în infrastructura rutieră a județului Suceava încât colegii suceveni din PSD ai Vioricăi Dăncilă au ajuns să se laude în comunicate cu lucrările de întreținere a unor porțiuni de drum, și acelea făcute prost.

DN 29 A lucrări reparații

„Mă îngrijorează mai mult faptul că a ajuns să fie motiv să apreciere finanțarea unor mici lucrări de întreținere a drumurilor naționale care traversează județul Suceava și acelea făcute prost, cum e cazul DN 29 A între Suceava și Dorohoi unde drumul așa zis reparat este mai avariat decât înainte de începerea lucrărilor de reparații”, a adăugat Fădor.

Deputatul PNL de Suceava consideră că premierul Viorica Dăncilă trebuie să ia foarte în serios votul masiv acordat în Parlament pentru Autostrada A 8, proiect pentru care UE alocă fonduri și să nu mai blocheze racordare Moldovei la rețeaua europeană de autostrăzi. (T.B.)

 


Intră acum și în grupul de