Sucevenii îngroașă rândurile șomerilor


Intră acum și în grupul de

Numărul firmelor care au anunțat concedieri colective pentru sezonul rece a crescut, a anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, șeful ITM Suceava, Mihai Airinei. Notificările privind concedierile colective au început să fie depuse la instituție începând cu luna octombrie a anului trecut, și au continuat chiar și anul acesta, la de la începutul anului 6 societăți cu profil de servicii și producție anunțând disponibilizări. Acestea din urmă concediază un total de 196 angajați, și au fost sancționate cu „avertisment” de ITM Suceava.

„S-au confruntat pentru prima dată cu acest lucru și nu au știut că trebuie să notifice la ITM, cu o lună înainte, această situație și de aceea au primit doar avertisment”, a menționat Mihai Airinei, cu precizarea că numărul concediaților până la sfârșitul anului trecut era de 3.065, la acesta urmând a se adăuga și cele din luna ianuarie.

O parte din angajații de la trei societăți comerciale sunt în șomaj de joi, 8 ianuarie. Este vorba despre SC Osborn Internațional srl Gura Humorului, cea are ca domeniu de activitate confecționarea măturilor și periilor CAEN 3662, care din cei 100 de salariați a disponibilizat 40, SC Soconi Grup srl Suceava, cu profil de construcții ce a trimis acasă 76 din cei 243 angajați și SC Top Construct srl Suceava ce are ca domeniu de activitate fabricarea betoanelor ce a păstrat 26 din cei 55 de salariați, restul de 29 fiind concediați.

Societatea de construcții Muha srl Suceava a notificat către ITM că pe data de 16 ianuarie vor fi disponibilizați 121 din cei 157 de angajați, pe data de 17 ianuarie de la Electrica Serv SA cu profil de instalații electrice, ce are un număr de 9.805 salariați la nivelul întregii firme, de la Agenția Suceava vor fi concediați 77 salariați iar de la SC Clavarem srl Șaru Dornei – construcții- de pe data de 18 ianuarie vor sta acasă 10 din cei 32 de salariați.

La sfârșitul lunii, 250 din cei 310 angajați ai firmei de construcții Civica SA Suceava nu vor mai veni la serviciu iar de pe 1 februarie, un număr de 43 din cei 220 salariați al agentului economic Soconi Grup srl Suceava cu același profil de activitate.

Cu o amânare de 21 de zile a emiterii deciziilor de încetare a raporturilor de muncă, pe data de 3 februarie 2009 un număr de 254 din cei 310 salariați ai societății de producție rulmenți URB Rulmenți SA Suceava vor fi concediați.    
 


Intră acum și în grupul de