Intră acum și în grupul de
Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul Liliana Grădinariu, a precizat, luni, într-un comunicat de presă, că Ministerul Sănătăţii a alocat iniţial judeţului Suceava suma de 4,807 milioane de lei pentru derularea Programului national de prevenire şi control al infecţiei HIV / SIDA pentru tratamentul pacienţilor infectaţi cu HIV şi diagnosticaţi, iar în cursul zilei de vineri suma a fost suplimentată la rectificarea bugetară, cu 1.100 000 de lei credite de angajament, din care 500 000 de lei credite bugetare.
Grădinariu a precizat că pe parcursul anului 2018 nu au existat sincope în asigurarea tratamentului pacienţilor aflaţi în evidenţă în judeţul Suceava, iar prin această alocare suplimentară este asigurată continuitatea tratamentului acestora şi pentru începutul anului calendaristic viitor.
“Respectarea corectă a tratamentului antiretroviral de către pacienţii infectaţi cu HIV şi diagnosticaţi duce, în timp, la reducerea cantităţii de virus din organism până la niveluri nedetectabile”, a mai spus medicul sucevean.
Directorul executiv al DSP Suceava a declarat pentru NewsBucovina că în cursul lunii noiembrie se află în tratament 244 de pacienţi diagnosticaţi cu HIV/SIDA.
De la începutul anului 2018 şi până la sfârşitul lunii octombrie au fost diagnosticate 14 cazuri noi de îmbolnăvire, fiind înregistrat şi un deces din cauza acestei maladii, a mai precizat medicul Liliana Grădinariu.
(L.B.)
Intră acum și în grupul de