Intră acum și în grupul de
Salvamont România a atenționat, vineri, că în urma căderilor de zăpadă din ultimele zile, în zona de creastă a Carpaţilor Meridionali si Orientali s-a depus un strat proaspăt care variază între 20-60 cm, iar în foarte multe zone, din cauza viscolului, s-au format troiene de 80-100 de centimetri.
„În contextul minivacanței care urmează, se impune parcurgerea traseelor turistice montane cu precauție, folosind echipament de iarnă complet: îmbrăcăminte și încălțări adecvate, bețe de schi, colțari, pentru zonele numeroase unde s-a format gheață. Lanterna nu trebuie să lipsească din rucsac, mai ales că în această perioadă, ziua este mult mai scurtă, noaptea fiind în creștere. Cei care abordează traseele montane trebuie sa aibă experiență de iarnă în parcurgerea acestora, sau să fie însoțiți de persoane experimentate. Nu recomandăm niciun circuit care să includă porțiuni din crestele principale deoarece pe acestea există deja acumulări mari de zăpadă, care necesită o abordare alpină, cea mai bună soluție fiind amânarea acestor ture, sau efectuarea de circuite pe muchiile secundare ale crestei principale”, se arată în mesajul Salvamont.
Totodată, instituția arată că „nu trebuie subestimat stratul aparent mic de zăpadă şi să nu uităm ca pe 1 decembrie, anul trecut, au fost trei accidente mortale în avalanșă, în zone complet diferite ale țării!”
Salvamont recomandă turiștilor să programeze timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de minim o ora de lumină naturală, după terminarea excursiei, ținând cont că, la ora 17:00 este deja întuneric.
„De asemenea, conducătorii auto care intenționează să parcurgă drumuri montane, trebuie să aibă autoturismele echipate de iarnă, cu anvelope pentru zăpadă, lanturi, lopată și antiderapant, deoarece suprafața carosabilului poate fi acoperită de gheață. Chiar dacă se intenționează doar parcurgerea șoselei, fără oprire, este indicat să existe în mașină încălțăminte și îmbrăcăminte de iarnă, pentru a face față unei eventuale situații în care ar putea fi nevoie de activitate în exteriorul autovehiculului”, se arată în avertisment .
Sfatul Salvamont România pentru cei care îşi vor petrece sejurul la munte, este să nu încerce să urce pe traseele închise, pe traseele pe care constată că exista acumulări mari de zăpadă şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă cu privire la starea traseelor şi a zăpezii.
„Echipele salvamont, singurele structuri care deţin personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 iar absolut orice informaţii despre zona montană se pot obţine prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile”, se mai arată în mesaj. (N.B.)
Intră acum și în grupul de