Intră acum și în grupul de
Județul Suceava și-a prezentat, în week-end, oferta în la Târgul Internațional EKOGALA desfășurat în Rzeszow, Polonia.
Astfel, Consiliul Județean Suceava împreună cu Asociația Produs în Bucovina au participat la Târgul Internațional EKOGALA care a avut loc în perioada 7-8 decembrie la Rzeszow.
Târgul a reunit în acest an 147 expozanți de produse eco, bio și tradiționale din 9 țări ale lumii.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marți, că participarea județului Suceava se înscrie în seria acțiunilor realizate ca urmare a parteneriatului existent între Consiliul Județean Suceava și regiunea Podkarpackie, Polonia.
Potrivit acestuia, Consiliul Județean Suceava a promovat oferta de turism cultural și de turism activ în Bucovina.
„Standul județului Suceava a fost completat cu spații amenajate pentru un demonstrații practice în arta prelucrării lemnului și pentru degustări de produse bucovinene. Prezența noastră la acest Târg a fost foarte bine apreciată atât de vizitatori precum și de organizatori, care au înmânat standului județului Suceava simbolul târgului EKOGALA 2018”, a spus Flutur.
El a mai declarat că se așteaptă ca prin aceste acțiuni să crească în perioada următoare numărul de turiști polonezi.
„Din analiza privind sosirile de turiști în județul Suceava pentru perioada ianuarie-octombrie 2018, se constată o creștere cu 11,2 comparativ cu aceeași perioada a anului 2017 și estimăm un număr record de turiști pentru intervalul noiembrie – decembrie”, a mai declarat Gheorghe Flutur. (T.B.)
Intră acum și în grupul de