Intră acum și în grupul de
În cadrul seratelor muzeale, vineri 16 ianuarie, la Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina a avut loc un recital de excepție. Pentru că Suceava îl omagiază pe Eminescu, cadoul Asociației Joseph Schmidt în parteneriat cu Complexul Muzeal Bucovina și Consiliul Județean Suceava pentru publicul sucevean a fost o rememorare a muzicii cântată în saloanele bucureștene din perioada de sfârșit a secolului al XIX-lea și început de secol XX, prin intermediul unei voci de rezonanță, mezzosoprana Oana Andra, solistă a Operei Naționale din București, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici.
Protagoniștii recitalului „Spitalul amorului” au interpretat o selecție de arii și romanțe naționale transpusă într-o cheie melodică rafinată și spectaculoasă. Tot în cadrul atmosferei de epocă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, au fost interprete și cântecele populare culese de Anton Pann. Mezzosoprana Oana Andra a inclus în repertoriu piese de Carol Decker, G. Carlson, G. Cavadia, dar și un sfâșietor „Revedere”.
Concepția și producția recitalului, realizat după o idee a regizorului Alexandru Tocilescu, aparțin agenției Promotion Company din București, mișcarea scenică fiind semnată de Mihaela Țigănuș, fostă prim solistă a Operei Naționale București, cu o experiență de peste zece ani în cadrul unor renumite academii din Paris.
Intră acum și în grupul de