Intră acum și în grupul de
Tenismanul român Andrei Pavel a abandonat competiția de simplu masculin la Australian Open, după ce o accidentare mai veche la spate a recidivat. Andrei Pavel a declarat forfait în fața lui Andy Murray, la scorul de 6-2, 3-1 pentru britanic, în primul tur al competiției.
Pavel a început bine partida cu tenismanul numărul unu al Marii Britanii, reușind să își câștige de două ori serviciul și smulgând câteva aplauze din partea spectatorilor. Murray și-a dovedit însă clasa în game-ul cinci, când a reușit break-ul, pe care l-a completat cu un altul în game-ul șapte.
Britanicul și-a adjudecat apoi primul set și părea să se îndrepte spre o victorie facilă și în setul doi, când Andrei Pavel l-a anunțat pe arbitrul întâlnirii că nu mai poate continua.
La finalul partidei, Andrei Pavel și-a anunțat decizia de a se retrage din tenis din cauza problemelor medicale cu care se tot confruntă. „Am această problemă de peste 8 ani, dar în luna octombrie a anului trecut am făcut un control și a ieșit bine. Am decis să evoluez în turneele de Mare Șlem din acest an și să mă retrag la competiția de la București. Dar nu întotdeauna lucrurile se întâmplă așa cum vrei. Durerea de spate încă persistă și nu vreau să merg mai departe. Nu vreau să mai încerc, nu vreau să îmi pun sănătatea în pericol doar pentru a mai juca un turneu în plus. Într-o săptămână fac 35 de ani și nu sunt Lance Armstrong”, a declarat Andrei Pavel, care a fost al doilea sportiv ca vârstă de la Australian Open după francezul Fabrice Santoro.
Andrei Pavel și-a început cariera de jucător profesionist în 1995 și a câștigat în cariera lui trei turnee, atingând maximul activității sale în anul 2004 când a fost numărul 13 în clasamentul ATP. El nu a mai evoluat într-un meci oficial din februarie 2008 și se află în prezent pe locul 1.141 în clasamentul mondial.
Intră acum și în grupul de