Flutur: Se lucrează la proiectul unui spital nou, de copii, în Suceava, pentru care există mai multe variante de finanțare. La SJU Suceava se va înființa un compartiment de chirurgie plastică și pentru arși, dar se va extinde și blocul operator. Ambulatoriul Integrat va finalizat în 2019


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe  Flutur, a anunțat, miercuri, că a cerut ca prin POR să se facă decontările pentru lucrările pe care le-a realizat administrația județeană suceveană în domeniul sănătății.

„E vorba de 23 de milioane de lei pentru Ambulatoriul Integrat al SJU Suceava, lucrare începută și sperăm să avem decontare din partea Comisiei Europene, dar și pentru alte modernizări făcute la Spitalul Județean Suceava, inclusiv UPU, încă 30 de milioane de lei”, a spus Flutur.

El a arătat că se cerem decontare din bani europeni pentru că este posibil.

„Există această posibilitate și noi, pentru că avem făcute lucrări din resurse proprii avem șansa să primim peste 50 de milioane de lei, de la Comisia Europeană pe care să-i folosim în alte direcții”, a spus Flutur.

El a anunțat că se fac pregătiri pentru construcția pasajului subteran modern între cele două corpuri ale SJU Suceava și că se vor aloca resurse chiar dacă nu vor fi decontați banii solicitați de la Comisia Europeană.

Președintele Gheorghe Flutur a mai anunțat că se lucrează la proiectul unui spital nou, de copii, și că a cerut aprobarea Ministerului Sănătății și a solicitat bani de la Compania Națională de Investiții.

„Ieri am primit de la Banca Mondială o ofertă unde, în colaborare cu Comisia Europeană,ar fi posibilități de finanțare. Este vorba de un spital cu 300 de paturi, iar discuția este dacă vom face un proiect integrat cu o maternitate. Este un proiect mare, un proiect curajos și am curaj să cer direct bani, inclusiv de la Comisia Europeană”, a spus Flutur.

El a mai declarat că speră  să fie dat în folosință la sfârșitul anului viitor Ambulatoriul Integrat, cea mai mare construcție nouă de la SJU Suceava.

Președintele Gheorghe Flutur a mai anunțat că anul viitor se va amenaja încă un bloc operator cu patru săli de operație prin supraînălțarea corpului D, după modelul extinderii secției de cardiologie.

Totodată, e a spus că se lucrează la documentația pentru ambulatoriu separat pentru Secția de boli infecțioase și că se pregătește și proiectul pentru heliport.

Flutur a mai spus că în 2019 se pregătește la SJU Suceava un compartiment pentru chirurgie plastică și pentru arsuri.(T.B.)

 


Intră acum și în grupul de