Vizitatorii pacienţilor internaţi în SJU Suceava şi personalul unităţii vor putea intra în spital doar cu papuci de unică folosinţă începând de sâmbătă


Intră acum și în grupul de

Managerul SJU Suceava, economist Vasile Rîmbu, a declarat, vineri, pentru NewsBucovina, că accesul personalului unităţii spitaliceşti şi al vizitatorilor pacienţilor internaţi în spital se va face începând de sâmbătă doar prin utilizarea papucilor de unică folosinţă.

El a spus că s-a revenit la această măsură de introducere a obligativităţii purtării papucilor de unică folosinţă pentru a se păstra mai bine curăţenia în spital, dar şi pentru eliminarea riscurilor în privinţa infecţiilor nosocomiale.

Rîmbu a mai spus că, într-o primă etapă, papucii de unică folosinţă vor fi oferiţi gratuit la intrările în spital, iar ulterior, după ce tariful propus de SJU Suceava va fi aprobat în şedinţa Consiliului Judeţean Suceava, vizitatorii vor putea achiziţiona acest accesoriu la preţul de 1 leu/perechea.

El a precizat că s-a propus un tarif pentru perechea de papuci de unică folosinţă pentru a nu se greva bugetul unităţii destinat asigurării medicamentelor şi serviciilor medicale spitaliceşti pentru pacienţii spitalului.

(L.B.)

 


Intră acum și în grupul de