Portofelul unui pensionar bistriţean găsit pe peronul gării din Dorna


Intră acum și în grupul de

Jandarmii dorneni au găsit miercuri dimineaţă în gara din Dorna un portofel. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Suceava, căpitanul Bogdan Cornaci miercuri dimineaţă, în jurul orei 08.00, în timp ce executau serviciul de ordine şi siguranţă publică pe raza municipiului Vatra Dornei, membrii unui echipaj de jandarmerie au observat, în gara CFR Vatra Dornei Băi, un portofel aflat sub scaunele de pe peron. Pentru a identifica proprietarul, jandarmii au deschis portofelul şi au constatat că în acesta se aflau suma de 98 de lei şi trei cupoane de pensie aparţinând unei persoane din comuna Leşu, jud. Bistriţa Năsăud.
„Jandarmii au luat legătura cu lucrătorii postului de poliţie din localitatea menţionată, aflând că în cursul dimineţii, la această structură fusese reclamată pierderea unui portofel de către S. G., în vârstă 80 de ani, din comuna Leşu, judeţul Bistriţa Năsăud, după ce bărbatul se deplasase cu trenul dinspre Vatra Dornei către localitatea de domiciliu. Au fost luate măsuri în vederea înaintării bunurilor către proprietarul acestora” precizează căpitanul Cornaci.


Intră acum și în grupul de