Intră acum și în grupul de
Trei sportivi dorneni au participat, în ultima zi a anului trecut, la competiția International Raiffeisen Silvesterlauf Peuerbach care a ajuns la 37 ediție.
Antrenorul Cristian Prâsneac a declarat că organizatorii competiției din orășelul Peurbach din Austria au invitat la start și trei sportivi legitimați la CSM Dorna Vatra-Dornei.
Astfel, la finalul competiției cei trei sportivi dorneni s-au remarcat la categoria născuți în 2006 unde a câștigat detașat Alexandru Prâsneac în proba de 1700 metri.
O altă medalie de a a cucerit și Claudia Ionela Costiuc, la categoria născuți în 2005 tot la proba de 1700 metri. Sportiva dorneană a căștigat și proba de open la care, la start, cea mai numeroasă categorie a fost formată din sportive născute în 2001.
La Categoria de Ași a participat și sportivul dornean Dorin Andrei Rusu care a ajuns pe locul 14 în proba de 6800 metri.
Antrenorul Cristian Prâsneac a declarat că este încântat de evoluția sportivilor săi atât prin victoriile lui Alexandru Prâsneac și ale Claudiei Ionela Costiud, dar și pentru Andrei Dorin Rusu care a obținut un timp bun ținând cont că este în primul an la categoria tineret.
„Sperăm într-un sezon de Sală cât mai reușit prin multe medalii, dar și o calificare la Campionatul European Indoor de la Glasgow din Scoția din luna martie”, a spus Cristian Prâsneac.(N.B.)
Intră acum și în grupul de