Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că deși bugetul național nu a fost aprobat și că Guvernul nu a prezentat încă nici un proiect de buget, în Primăria Suceava se lucrează la bugetul pentru anul 2019, fiind prevăzute prioritățile de investiții ale municipalității.
Astfel, în primul rând se are în vedere includerea în buget a proiectelor cu finanțare europeană, cel mai mare fiind cel de modernizare a transportului public local ce presupune și achiziția de autobuze electrice, dar și cel de reabilitare a clădirii Primăriei.
Alte proiecte presupun amenajarea Cinema Arta din Ițcani în centru multifuncțional, construcția de grădinițe, zona de agrement a râului Suceava, dar și modernizarea unor clădiri din domeniul educației.
Între proiectele de investiții se mai numără platforma betonată pentru divizia electrică a TPL, podul Unirii din zona Burdujeni unde deja se lucrează la proiectare urmând ca din primăvară să înceapă lucrările de construire.
Primarul Ion Lungu își dorește ca în 2019 să inaugureze primul tronson al aducțiunii de gaz metan din Burdujeni-Sat, dar și să fie finalizate lucrările din Cartierul Europa de apă și canalizare, energie electrică și străzi.
Lungu își propune ca în 2019 să înceapă și lucrările de amenajare și modernizare a Ștrandului Ițcani, dar și de introducere a căldurii în Bazar sau modernizarea pieții George Enescu.
Tot în acest an primarul anunță că va fi realizată etapa a doua de amenajare a Zonei de Agrement Tătărași ce presupune instalații de tiroliene, dar și alte amenajări, precum și începerea proiectului serei floricole.
Primăria Suceava va depune și un proiect POIM pentru reabilitare a rețelelor termice, dar în același timp va încerca să obțină fonduri guvernamentale, dar și din alte surse externe, a mai spus Lungu.
Totodată, se propune și asfaltarea unor străzi de pământ între care Lev Tolstoi, Micșunelelor, Barbu Delavrancea, Crângului, Ștefan Luchian, Traian Țăranu, Emil Cioran, Ștefan Tomșa, Traian Popovici, dar și altele.
Mai mult, primarul a spus că va începe și proiectul de canalizație cabluri, dar că se vor executa și lucrări de extindere a iluminatului public sau a rețelelor de gaz natural.
Ion Lungu include între proiectele pentru acest an și reabilitarea termică a blocurilor rezidențiale, finalizarea Planului Urbanistic General, transferul Clubului Sportiv Municipal la municipalitate, achiziția activelor TASA din strada Traian Vuia pentru amenajarea bazei TPL în vederea realizării transportului public metropolitan.
Un alt proiect important pentru 2019 este cel de realizare a colectării selective a deșeurilor.
Totodată, el a spus că dorește implementarea noului studiu de circulație, după ce în urma finalizării șoselei de centură în luna iunie se va analiza impactul acestei investiții asupra traficului rutier din municipiu.
Primarul a mai anunțat că în acest an se va realiza și transferul pădurilor-parc la municipalitate și că în luna aceasta ar putea fi emisă hotărârea de Consiliu Local care să stea la baza documentației necesare realizării transferului de proprietate.
Ion Lungu a mai declarat că un al proiect important este Moldova se dezvoltă, arătând că în 23 ianuarie va fi organizată o întâlnire a primarilor din această asociație la Iași pentru a începe procedurile de înregistrare.(T.B.)
Intră acum și în grupul de