Un punct de transformare din Stamate a luat foc


Intră acum și în grupul de

Detaşamentul de Pompieri Suceava împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Fântânele au intervenit duminică după-amiază cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un punct de transformare, aparţinând de E-On Moldova – Sucursala Suceava, în localitatea Stamate, comuna Fântânele.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, anunţarea incendiului s-a făcut la ora 16:35, iar la sosirea gărzii de intervenţie incendiul se manifesta la cutia de distribuţie şi coloanele de joasă tensiune, existând posibilitatea de propagare la transformatorul cu ulei.
Focul a fost stins în mai puţin de o oră de la anunţare, respectiv la 17:25. Au ars cutia de distribuţie şi coloanele de joasă tensiune ale transformatorului. Cercetările de la faţa locului au evidenţiat că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric provocat de către tabloul de distribuţie suprasolicitat. Pompierii au salvat transformatorul cu ulei, iar în ceea ce priveşte valoarea pagubelor, aceasta urmează a fi stabilită de către lucrătorii E-On Moldova.


Intră acum și în grupul de