Regiunile ce susţin înfiinţarea unui nou coridor european de transport se vor întâlni la Chişinău


Intră acum și în grupul de

Gheorghe Flutur 3.02.09Şeful deliberativului judeţean sucevean, Gheorghe Flutur, a declarat într-o conferinţă de presă că s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţi ai asociaţiei ungare Regional Development Association KIUT, care pregăteşte, împreună cu regiunile partenere, printre care şi Suceava, a treia Conferinţă ce se va desfăşura în perioada 22-24 aprilie, la Chişinău. În cadrul acestei întruniri va fi elaborată o schiţă prealabilă a viitorului coridor european de transport între Marea Baltică şi Marea Neagră, prin Ungaria, România şi Republica Moldova, iar regiunile participante urmează să intervină pe lângă guvernele ţărilor lor care să facă demersuri pentru avizarea acestui program şi semnarea unui acord inter-guvernamental în acest sens. Flutur a arătat că noul coridor european ar urma să se conecteze cu coridorul pan european V şi va lega Kaunas din Lituania de Odessa din Ucraina şi va trece prin Nyiregyhaza din Ungaria, apoi prin Maramureş, Suceava, Botoşani şi Chişinău în Republica Moldova.
Potrivit preşedintelui CJ Suceava, un astfel de coridor european este absolut necesar, în condiţiile în care această zonă „este văduvită” de o infrastructură rutieră care să facă legătura cu principalele coridoare pan europene. Flutur a arătat că, dacă organismele europene vor aproba acest nou coridor, ar putea fi luată în calcul construcţia unei autostrăzi pe această rută.

Până în prezent, au fost organizate două conferinţe ale regiunilor ce susţin această iniţiativă, prima fiind organizată în aprilie 2006, în Ungaria, la Nyiregyhaza, când a fost adoptată declaraţia de intenţie la care judeţul Suceava este semnatar.


Intră acum și în grupul de