Intră acum și în grupul de
În timpul controalelor de rutină, poliţiştii de frontieră au depistat în trafic doi conducători auto ce şofau pe drumurile publice fără a avea permise de conducere. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Suceava, subcomisar Ilie Poroh-Seriţan, miercuri, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Vicov, au executat o acţiune specifică pe comunicaţia DN 2E, oprind în trafic un autoturism marca „Mercedes 500”, condus de C. Elena, în vârstă de 20 de ani, domiciliată în oraşul Vicovu de Sus. Poliţiştii au solicitat documentele maşinii şi cele personale, însă tânăra a declarat verbal că din grabă le-a uitat acasă. Pentru că cele relatate li s-au părut suspecte, s-au efectuat verificări prin instituţiile specializate, astfel s-a constatat că C. Elena nu figurează în evidenţe că ar deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanei în cauză, acte de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deţine permis de conducere.
„În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră vicoveni au executat o misiune specifică pe D.J. 178C, ocazie cu care au oprit pentru control un autoturism marca „ Honda Civic”, cu numere provizorii de circulaţie, ce era condus de B. Artemie, în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul în localitatea Frătăuţii Vechi. La controlul efectuat de poliţiştii de frontieră asupra documentelor personale cât şi ale autoturismului, s-a constatat că bărbatul a ieşit la plimbare fără a poseda permis de conducere şi mai mult de atât, numărul de circulaţie provizoriu este expirat. În urma celor constatate, poliţiştii de frontieră au întocmit persoanei în cauză acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat”, precizează ofiţerul pe relaţii publice din cadrul IJPF Suceava.
În ambele cazuri, actele premergătoare urmează a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic.
Intră acum și în grupul de