Intră acum și în grupul de
La un control de rutină, poliţiştii dorneni au găsit în maşina unui bărbat din Dorna Arini peste 800 litri de alcool fără documente. Potrivit IPJ Suceava, vineri, la orele 23:25, un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, a oprit în trafic autoutilitara marca „Dacia papuc”, condusă de către R. BOGDAN, în vârstă de 28 ani, din comuna Dorna Arini, care se deplasa din direcţia Bistriţa către Vatra Dornei.
În timpul controlului efectuat asupra autovehiculului, în interior poliţiştii au găsit cantitatea de 804 litri alcool, ambalată în baxuri a câte 6 sticle (PET-uri) a 2 litri fiecare, pentru care nu poseda documente de provenienţă.
Bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.000 lei, iar întreaga cantitate de alcool în valoare de 10.452 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Intră acum și în grupul de