Intră acum și în grupul de
UPDATE
ANM a prelungit avertizarea meteo până miercuri la ora 2:00
Meteorologii arată că se vor semnala intensificări locale ale vântului ce vor depăși 55…60 km/h
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo pentru județul Suceava.
Potrivit ANM, până la ora 20:00 județul Suceava se află sub o atenționare de vreme severă imediată.
Meteorologii arată că se vor semnala intensificări locale ale vântului ce vor depăși 55 km/h însoțite de ninsoare slabă.
Reamintim că până la ora 22:00 zona de munte de peste cota 1800 m din județul Suceava este sub atenționare cod galben de ninsoare însoțită de vânt cu viteze la rafală de peste 70 km/h, care determină reducerea vizibilității sub 100 de metri.
În prezent este în vigoare o informare meteo valabilă până miercuri dimineața la ora 8:00.
Meteorologii arată că în intervalul menționat vor fi precipitații în sudul, centrul și estul țării și pe arii restrânse se vor acumula cantități cuprinse între 10 și 15 l/mp. La munte și în Transilvania vor fi mai ales ninsori și lapoviță și va continua să se depună strat de zăpadă. În Moldova precipitațiile vor fi mixte, iar în Oltenia și Muntenia vor predomina, treptat, ninsorile.
Temporar vântul va mai avea intensificări, cu rafale în general între 45 și 55 km/h, iar în zona montană înaltă, cu viteze de peste 70 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.(N.B.)
Intră acum și în grupul de