Sindicaliştii DGASPC vor protesta luni în faţa Prefecturii Suceava


Intră acum și în grupul de

Aproximativ 100 de salariaţi, membrii de sindicat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava (DGASPC) vor organiza luni, între orele 11:00 – 12:00, un miting în faţa Palatului Administrativ Suceava, nemulţumiţi de diminuarea salariilor. „Salariaţii au primit cu profundă indignare fluturaşele cu salariile pe luna ianuarie 2009, în cadrul cărora au constatat modificări ale drepturilor salariale. Astfel, unii angajaţi au salarii mai mici decât salariul minim pe economie şi totodată mai mic decât ajutorul de şomaj. Ne îngrijorează maniera în care ordonatorii de credite au hotărât doar pe baza unei declaraţii a premierului să diminueze bugetul fără a avea un suport legal, operând modificări ale drepturilor salariale. Având în vedere aceasta, sindicatele din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava au hotărât să recurgă la mijloacele legale de luptă sindicală în vederea susţinerii revendicărilor legitime a lucrătorilor, aceea de a beneficia de un salariu decent care să reflecte realitatea muncii desfăşurate”, a declarat Traian Pădureţ, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Special şi Protecţia Copilului „Sf. Andrei” Gura Humorului.

Acesta precizează că în Adunarea Generală din 5 februarie 2009 s-a stabilit solicitarea rezolvării situaţiei la organismele de decizie şi în caz de nerezolvare favorabilă, declanşarea acţiunilor de luptă sindicală. „Astfel, în data de 16 februarie 2009, între orele 11:00 – 12:00, vom organiza un miting în faţa Palatului Administrativ al Judeţului Suceava, la care vor participa peste 100 persoane, în cadrul căruia revendicăm creşterea puterii de cumpărare a salariilor; lupta împotriva inegalităţilor sociale; afirmăm valorile solidarităţii şi coeziunii sociale: „Salariul egal pentru muncă egală în aceleaşi condiţii şi loc de muncă!” Suntem obosiţi de promisiunile pentru un viitor mai bun, când tot ce avem şi familiile noastre trebuie să îndure astăzi o constantă degradare a condiţiilor de muncă şi o perpetuă decădere a nivelului de trai”, precizează Traian Pădureţ.

Acesta a mai menţionat că sesizează Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava privind nerespectarea dispoziţiilor referitoare la garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la un salariu egal pentru muncă egală.


Intră acum și în grupul de