Tânăr din Vicovu de Sus, reținut de polițiști pentru că a condus autoturisme fără permis. El mai fusese urmărit în trafic, dar nu s-a reușit prinderea lui


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 20 de ani din Vicovu de Sus a fost reținut de polițiști pentru că a condus autoturisme deși nu are permis de conducere.

Astfel, luni seara, o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, a oprit regulamentat un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani care, duminică seara, fusese urmărit în trafic, când conducea un alt autoturism dar nu s-a reușit prinderea lui.

El a fost condus la sediul poliţiei din Vicovu de Sus unde s-a constatat nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.

Totodată, el a fost sancționat pentru că autoturismul condus nu avea asigurarea RCA valabilă, avea inspecția tehnică periodică expirată, nu a avut asupra sa documentele personale și cele ale autoturismului, dar nici nu purta centura de siguranță obligatorie.

Ca măsură complementară au fost reținute plăcuțele de înmatriculare.

În acest caz s-a dispus reținerea tânărului care a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.

El este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

Poliția Județeană Suceava a lansat o campanie de descurajare a persoanelor care conduc fără permis de conducere și care au consumat alcool și se urcă la volan, acestea fiind reținute pentru 24 de ore.(N.B.)


Intră acum și în grupul de