Primarul Sucevei, Ion Lungu, anunță că începe în acest an proiectul pentru realizarea a cinci parcări supraterane cu plată. Este o prioritate pentru oraș. Aici vorbim aceeași limbă cu PSD. Problema e în atenția mea de mai mulți ani.


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că în acest an va începe proiectul pentru realizarea a cinci parcări supraterane cu plată, menționând că așteaptă până la mijlocul anului să vadă dacă se va crea o axă nouă de finanțare cu fonduri europene pentru astfel de parcări, sau vor fi finanțate cu fonduri proprii.

„Vorbim aceeași limbă cu PSD. Este o prioritate. Problema parcărilor supraterane nu este de ieri, de azi. Este o problemă pe care eu am prezentat-o, dar din păcate avem o problemă că nu se fac parcări cu fonduri europene în exercițiul financiar 2014-2020”, a spus Lungu.

El a menționat că în exercițiul financiar 2007-2013 au fost făcute cele două parcări subterane din zona centrală a municipiului, el a pregătit zece proiecte pentru parcări supraterane, dar că în actualul exercițiu financiar nu sunt prevăzute astfel de proiecte și că el speră ca la mijlocul anului, când se vor face relocări de fonduri pe axe, să se înființeze o asemenea axă pentru amenajarea de parcări, fiind solicitări din partea primăriilor din țară.

Astfel, sunt propuse ca amplasamente zona Primăriei, zona Pieței Agroalimentare Centrale, zona parcului cu steaguri, pe strada Meseriașilor, în zona Taylan, la Hotel Bucovina, în zona Albina, zona Mobila din George Enescu, zona Proiect Bucovina și în Zamca, în zona Protopopiatului.

„Parcările sunt relativ mici, cu 140 de locuri, pentru că suprafețele sunt mici”, a spus Lungu.

El a arătat că cele 10 parcări ar costa circa 11 milioane de euro.

„Am prins 100.000 de lei pentru studii să pregătim aceste parcări, iar dacă nu se va crea o axă specială voi propune să facem într-o primă fază cinci parcări cu banii Primăriei și să folosim sistemul de democrație participativă și sucevenii să voteze care sunt cele mai prioritare”, a spus primarul.

Primarul a explicat că terenurile identificate sunt libere de sarcini și că nu intenționează să realizeze astfel de parcări în zone unde sunt garaje pentru că ar exista probleme cu proprietarii.

„Nu am nimic cu PSD, cu propunerile lor. Noi le-avem pe ale noastre. Stăm în stand by deocamdată. Am prins și anul trecut bani și anul acesta bani pentru studii, dar lucrurile nu se mișcă. S-ar putea să vină fonduri europene și să aibă anumite precizări și ne trezim că am cheltuit niște bani și nu corespund la cerințele pentru fonduri europene”, a spus Lungu.

Potrivit primarului, soluțiile în municipiu sunt sensuri unice, parcări supraterane, poduri, rute ocolitoare pentru a fluidiza traficul în municipiu.

Președintele organizației municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, a anunțat, recent, un proiect de realizare de parcări supraterane de reședință pentru locatarii din zonele respective.

Cușnir susține că propunerile pe care le face sucevenilor pentru rezolvarea imediată a crizei locurilor de parcare sunt parcările supraetajate pe structura metalică pentru că sunt mai accesibile ca preț si necesită timp redus de construcție și precizează că a identificat locații în care se pot construi aceste parcări supraetajate imediat, fără demersuri complicate.

VEZI AICI PROPUNEREA PSD Cușnir (PSD) prezintă primele zone unde se pot amenaja parcări supraterane în municipiul Suceava și cere consultări publice: În viața oricărui oraș civilizat a existat o perioadă în care s-au luat măsuri curajoase în infrastructură

(T.B.)


Intră acum și în grupul de