Calea ferată de mare viteză Suceava-Ploiești, de 505 kilometri, un nou proiect anunțat de Viorica Dăncilă. În urmă cu un an anunța începerea lucrărilor la autostrada București-Suceava


Intră acum și în grupul de

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, în debutul ședinței de guvern că urmează să se aprobe proiectul liniei ferate de mare viteză Suceava-Ploiești, proiect care va fi realizat în parteneriat public-privat.

„O măsură din domeniul investițiilor pe care o discutăm astăzi se referă la includerea pe lista proiectelor strategice care vor fi dezvoltate în parteneriat public-privat a construcției liniei de cale ferată de mare viteză Ploiești-Suceava”, a declarat Dăncilă.

„Linia ferată de mare viteză Ploiești-Suceava va avea o lungime de aproximativ 505 kilometri și va reduce semnificativ timpul de legătură dintre Capitală și principalele orașe de pe traseu”, a spus premierul care a menționat că va fi creată posibilitatea realizării unor conexiuni cu Republica Moldova.

În urmă cu un an, în martie 2018, în cadrul Congresului PSD, premierul Viorica Dăncilă a vorbit despre proiectele României 100, un program pentru România următorilor 100 de ani între care a enumerat realizarea în 2018 a drumului expres Pitești-Craiova, începerea lucrărilor la autostrada București – Suceava, varianta ocolitoare Bârlad, autostrada Borș – Suplacu de Barcău.(T.B.)


Intră acum și în grupul de