Intră acum și în grupul de
Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat, joi, contractul de lucrări pentru construirea unei cantine cu sală de mese la Școala Gimnazială “Ion Irimescu” din Municipiul Fălticeni.
Contractul de lucrări a fost atribuit, în urma procedurii de licitație publică, societății Peter Group SRL din Suceava.
Investiția are valoarea de 1.089.087 lei și este suportată integral din fonduri ale bugetului local. La acestă sumă se adaugă cheltuielile anterioare, efectuate în anul 2018, pentru proiectarea tehnică.
Termenul de execuție este de 10 luni de la data primirii ordinului administrativ de începere a lucrărilor. Contractul presupune partea de construcții și dotări specifice. În cursul acstui an, Primăria Fălticeni va asigura și alte fonduri pentru mobilierul specific funcționării viitoarei cantine.
Noua cantină va fi proiectată pentru a asigura masa, în două schimburi, pentru aproximativ 160 de copii care învață în sistemul Step-by-step.
Pe lângă investiția pentru noua cantină, Școala Gimnazială “Ion Irimescu” va beneficia de un amplu proiect de reabilitare a clădirii.
Recent a fost înlocuită conducta de apă de pe strada Nicolae Beldiceanu, astfel că școală beneficiază de continuitate în alimentarea cu apă, de bună calitate.
În plus, principalele căi de acces spre școală: străzile Nicolae Beldiceanu și 1 Mai vor fi reabilitate integral prin Programul Național de Dezvoltare Locală, lucrările urmând să înceapă peste câteva zile, pe data de 4 martie 2019.
“Construirea cantinei la Școala Gimnazială <Ion Irimescu> este un proiect pilot, o noutate pentru municipiul Fălticeni și județul Suceava. Investiția va fi realizată exclusiv cu bani de la bugetul local. În prezent, cei aproximativ 160 de copii care învață în sistemul Step-by-step, cu program prelungit, sunt nevoiți să părăsească incinta școlii pentru a servi masa de prânz în alte locații. Acest lucru crează disconfort atât elevilor cât și cadrelor didactice, dar și un risc pentru securitatea acestora. Noua cantină va scoate din calcul părăsirea școlii iar elevii se vor bucura de confort și siguranță. Cantina va avea sală de mese cât și spații pentru păstrarea alimentelor și pregătirea hranei. Chiar dacă termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 10 luni, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu constructorul esxistă posibilitatea ca noua cantină să fie finalizată până la începutul noului an școlar. În plus, Școala Gimnazială <Ion Irimescu> beneficiază și de alte investiții, în ceea ce privește clădirea școlii, rețeaua de alimentare cu apă, și principalele căi de acces, străzile 1 Mai și Nicolae Beldiceanu, care începând de luni, 4 martie vor intra în programul de reabilitare prin PNDL”, a declarat Cătălin Coman. (N.B.)
Intră acum și în grupul de