Patru suceveni introduși în Arestul Poliției în week-end fiind depistați, la volan, băuți și fără permis. Doi dintre ei au provocat accidente


Intră acum și în grupul de

Patru suceveni au fost introduși în Arestul Poliției Suceava pentru că au fost depistați la volan băuți și fără permis, în condițiile în care măsurile ferme dispuse de polițiști au fost intens mediatizate tocmai pentru a responsabilizat și conștientiza consecințele în plan juridic și personal generate de nesocotirea legislației rutiere.

Potrivit Poliției Județene Suceava, vineri seara, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 că pe DN 17, în comuna Poiana Stampe, a avut loc o tamponare, iar unul dintre conducătorii auto implicați pare sub influenţa alcoolului. 

Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe DC Prăleni, ajuns în intersecția cu DN 17, un bărbat de 41 de ani din comuna Poiana Stampei, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un bărbat de 28 de ani din județul Botoşani, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două autoturisme.

Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul de 41 de ani are permisul de conducere „anulat”.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 28 de ani și de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 41 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat” şi „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, iar bărbatul de 41 de ani fiind reținut  și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Sâmbătă după amiaza, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe strada Sondei din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 39 de ani din comuna Poiana Stampei și în care se aflau ca pasageri doi bărbați, unul dintre aceștia fiind proprietarul vehiculului, un  bărbat de 27 de ani, tot din comuna Poiana Stampei.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată,  în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În acest caz s-a deschis dosar penal, bărbatul de 39 de ani fiind cercetat pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar bărbatul de 27 de ani pentru ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Împotriva bărbatului de 39 de ani s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

În aceeași după amiază, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a oprit pentru control pe DN 2E din comuna Arbore, autoturismul  condus de un localnic de 40 de ani, care circula cu viteza de 74 km/h în localitate, limita fiind de 50 km/h.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere anulat din cursul anului 2017.

Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Și în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru  „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, fiind dispusă și măsura reținerii conducătorului auto pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Duminică dimineața, un tânăr de 23 ani, din comuna Hârtop,  în timp ce conducea autoturismul pe str. Eroilor din satul Petia din comuna Bunești, pe relația Petia – Vulturești, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un podeț, situat pe partea dreaptă a drumului, având în vedere direcția sa de deplasare.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui bărbat de 49 ani, din aceeași localitate, pasager în autoturism, care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l și i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

După producerea accidentului, șoferul a părăsit locul accidentului fără încuviințarea lucrătorilor de poliție, fiind identificat ulterior.

S-au efectuat verificări, constatându-se faptul că tânărul de 23 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie sau subcategorie de autovehicule.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind  „vătămare corporală din culpă”, „conducere fără a poseda permis de conducere”, „conducere sub influența alcoolului” și „părăsirea locului accidentului”.

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a șoferului de 23 de ani, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Poliția Suceava arată că în 2019, siguranța rutieră este o prioritate a polițiștilor suceveni.

„Obiectivul nostru nu este în mod neapărat încarcerarea persoanelor care nesocotesc legea, ci conștientizarea de către acestea și de către ceilalți participanți la trafic a consecințelor iresponsabilității în trafic. Obiectivul nostru este SIGURANȚA RUTIERĂ – iar pentru atingerea acestui deziderat vom continua să acționăm cu profesionalism, să desfășurăm activități preventive dar să aplicăm, totodată, cu fermitate legea. Polițiștii suceveni atrag încă o dată atenția cu privire la faptul că vor dispune reținerea și încarcerarea celor care săvârșesc fapte penale la regimul rutier, în funcție de gravitatea faptelor, consecințele produse și materialul probator administrat”, a transmis Poliția Suceava. (N.B.)


Intră acum și în grupul de