Intră acum și în grupul de
Fostul prefect de Suceava, Florin Sinescu, a fost determinat de un eveniment petrecut în trafic când și-a distrus mașina după ce a intrat într-o groapă să transmită un mesaj către toți cei care au acceptat prin tăcere să se ajungă în actuala situație din municipiul Suceava.
Sinescu a circulat, sâmbătă seara, cu mașina pe sub pasarela de cale ferată din Iţcani și a intrat în groapa din acea zonă ocazie cu care i s-a rupt arcul și telescopul la roata dreapta spate și arată pe pagina sa de socializare că această stricăciune îl costă „doar” 700 de lei dacă nu va folosi piese originale, ci doar aftermarket și că partea bună e că piesele sunt pe stoc la orice distribuitor auto, pentru că România este în top la solicitări de astfel de piese.
Fostul prefect Florin Sinescu se consideră vinovat pentru situația prin care a trecut pentru că nu a acționat astfel încât orașul să fie mai bine administrat și a arătat că prin tăcerea lui și a altora s-a contribuit la actuala stare a municipiului.
„Permanent îmi vine în minte acelaşi lucru SUNT VINOVAT.
DA, pentru că de 16 ani nu am făcut nimic să schimb municipiul Suceava, că m-am obişnuit cu gropile, mizeria, lipsa de viziune şi strategie a primarului Lungu.
DA, pentru că nu am spus nimic când s-a transformat un pietonal în drum rutier şi la care se fac lucrări de reparaţii exact ca în Balada Meşterului Manole, pentru că am beneficiat de un transport ecologic – troleibuzele- care a fost distrus, că am avut un sistem de termoficare care a fost distrus, pentru că……. sunt foarte multe motive şi din păcate vedem schimbări doar în rău.
DA pentru că m-am obişnuit cu gropile de pe drumul pe unde circul cel mai frecvent şi ştiu să le evit, pentru că în municipiul Suceava avem străzi de pământ şi private neadministrate de nimeni.
Deci, ce-mi doresc nu cred că e foarte mult la 30 de ani de la Revoluţie, un oraş curat, cu străzi asfaltate, un oraş unde să te simţi în siguranţă, cam atât….”, a transmis Florin Sinescu.
Intră acum și în grupul de