Virginel Iordache a anunțat că Senatul a adoptat propunerea legislativă privind înființarea ”Catalogului Online”


Intră acum și în grupul de

Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache a anunțat că Senatul României a adoptat, luni, propunerea legislativă privind înființarea ”Catalogului Online”.

Iordache a menționat că luni, 11 martie a.c., au fost votate proiecte de legi care vor avea implicații pozitive în viața de zi cu zi a românilor.

Astfel, senatorul sucevean a arătat că a fost votată majorarea alocației de stat pentru copii și se aduc următoarele modificări: Copiii cu vârsta până la doi ani vor primi o alocație de 300 de lei lunar (majorare de la 200 de lei); Copiii cu dizabilități vor primi alocație majorată de la 200 la 300 de lei până la 18 ani; Copiii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani (respectiv până la finalizarea studiilor liceale sau profesionale) vor primi alocație majorată de la 84 de lei la 150 de lei.

Virginel Iordache a menționat că o propunere legislativă foarte importantă care a fost votată, senatorul sucevean fiind co-inițiator, prevede modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

„Certificatul de încadrare în grad de handicap pentru persoanele cu handicap a căror afecțiune a generat amputarea membrelor, va avea termen de valabilitate PERMANENT, fără a mai fi necesară prezentarea periodică la Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap. În felul acesta vor dispărea acele situații umilitoare pe care trebuia să le suporte oamenii aflați în situațiile descrise mai sus”, a arătat Iordache.

De asemenea, Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat, luni, propunerea legislativă privind înființarea ”Catalogului Online”, platformă școlară online pentru publicarea zilnică a notelor și absențelor elevilor.

„Această platformă va facilita accesul elevilor dar și părinților la note în timp util, de acasă! Să sperăm că vom contribui prin această lege la creșterea calității educației, prin faptul că măsurile remediale pot fi luate în timp util!”, a precizat senatorul sucevean.

Totodată, Virginel Iordache a menționat că o altă propunere legislativă votată prevede că învățământul general obligatoriu este de 15 clase și cuprinde, ultimii 2 ani ai învățământului preșcolar, învățământul primar, învățământul gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul preșcolar și învățământul liceal devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020.

Senatorul PSD de Suceava a mai precizat că liceele cu profil agricol se reorganizează și funcționează în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de