Noul șef al Inspectoratului Școlar Județean Suceava este Cristian Cuciurean


Intră acum și în grupul de

Noul inspector şcolar general al judeţului Suceava este inspectorul şcolar general adjunct Cristian Cuciurean, după eliberarea din funcție  profesorului Gheorghe Lazăr de la conducerea ISJ Suceava, printr-un ordin al Ministrului Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu.

Inspectorul şcolar general adjunct Cristian Cuciurean a declarat pentru NewsBucovina că va asigura interimatul la conducerea ISJ Suceava începând de joi, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general al instituţiei.

De precizat este că profesorul Cristian Cuciurean a mai deţinut funcţia de inspector şcolar general al judeţului Suceava în anul 2012, timp de câteva luni și a mai fost în această funcție și în aprilie 2018.

Profesorul Gheorghe Lazăr a ocupat funcţia de inspector şcolar general al ISJ Suceava din mai 2012, cu o o pauză scurtă în luna  aprilie 2018.

Până la transmiterea acestei ştiri, profesorul Gheorghe Lazăr nu a putut fi contactat telefonic.

Cristian Cuciurean este consilier județean și vicepreședintele organizației municipale Câmpulung Moldovenesc a PSD.(N.B.)


Intră acum și în grupul de