Intră acum și în grupul de
Şeful administraţiei judeţene sucevene, Gheorghe Flutur, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că trebuie găsite soluţii alternative la încălzirea locuinţelor cu gaze naturale, în condiţiile în care facturile „sunt usturătoare” pentru populaţie din cauza preţului exagerat al gazului metan. În acest sens, el a anunţat că va iniţia discuţii cu diverşi investitori şi cu autorităţile locale din judeţ privind producerea agentului termic folosind drept combustibil biomasa: „Vom iniţia discuţii legate de producerea agentului termic folosind drept combustibil biomasa”, a spus preşedintele CJ Suceava.
Flutur a arătat că în judeţ se construieşte o fabrică de peleţi (combustibili solizi, cu conţinut scăzut de umiditate, obţinuţi din rumeguş, aşchii de lemn sau chiar scoarţă de arbori, prin presare mecanică), care să fie folosiţi drept combustibil pentru centrale termice, adăugând că pe lângă centralele termice individuale se pot realiza şi centrale termice pe bază de biomasă care să furnizeze agent termic unui număr mai mic de locuinţe şi care pot fi amplasate în oraşe mici sau în comune. „Din acest motiv, iniţiem discuţii cu diverşi investitori şi cu autorităţile locale din judeţ, să identificăm soluţii pentru a produce energie termică la un preţ mai mic, folosind resursă locală”, a spus Flutur.
Firma austriacă Holzindustrie Schweighofer construieşte la Rădăuţi o instalaţie de producere a energiei de cogenerare pe bază de biomasă. Instalaţia permite reducerea emisiilor de bioxid de carbon faţă de instalaţiile de cogenerare pe bază de gaze naturale şi are avantajul că produce concomitent energie electrică şi termică şi că, spre deosebire de alte procese, cogenerarea permite o economisire de până la 43 la sută a energiei primare.
Intră acum și în grupul de