Intră acum și în grupul de
Pe raza municipiului Fălticeni, poliţiştii au desfăşurat sâmbătă o acţiune de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în mediile propice comiterii de infracţiuni. Potrivit IPJ Suceava, în cadrul acestei acţiuni s-a acţionat cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Poliţie Rutieră, Serviciului de Investigare a Fraudelor, D.P.I.R, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Suceava. Poliţiştii au amplasat filtre pe toate căile de acces în municipiu în vederea verificării tuturor autoturismelor, ocazie cu care au fost verificate 56 de auto şi constatate două cazuri de conducere a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică mai mare decât cea prevăzută de lege.
Poliţiştii din cadrul celorlalte structuri participante au efectuat controale în barurile, discotecile şi cazinourile de pe raza municipiului, în vederea depistării persoanelor pretabile comiterii de infracţiuni. În cadrul controalelor efectuate au fost verificate şi legitimate peste 280 de persoane şi 210 controale corporale efectuate. Totodată, au fost găsite abandonate mai multe corpuri tăietor – înţepătoare (cuţite şi boxuri) în diferite locaţii unde s-au efectuat verificări.
Poliţiştii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.480 lei.
Intră acum și în grupul de