Biciclist rănit grav de o maşină care a derapat


Intră acum și în grupul de

Pentru că nu a redus viteza pe drumul acoperit de zăpadă şi gheaţă, un şofer aflat la volan a derapat, accidentând grav un biciclist. Potrivit IPJ Suceava, vineri, la ora 09:15, pe drumul judeţean DJ 175 în interiorul comunei Fundu Moldovei, C. ION, în vârstă de 20 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile unui drum acoperit cu zăpadă şi gheaţă, a intrat în derapaj, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar pe contrasens l-a acroşat pe B. VASILE, în vârstă 20 ani localnic, biciclist care se deplasa regulamentar din sens invers.
Biciclistul accidentat grav a fost transportat la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul: „contuzie faţă-dorsală gamba dreaptă cu ruptură parţială triceps ural”, necesitând pentru vindecare circa 20 – 25 zile de îngrijiri medicale.
Tânărul şofer purta centură de siguranţă, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de