Dezinsecția de la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” a fost făcută cu respectarea recomandărilor DSP Suceava. După aerisirea spațiilor și efectuarea curățeniei elevii vor putea reveni în căminul-internat


Intră acum și în grupul de

O echipă  a  DSP Suceava a verificat luni eficienţa şi modul în care s-a efectuat acţiunea de dezinsecţie în clădirile ce aparţin Colegiului Tehnic “Samuil Isopescu” din Suceava după ce în cursul săptămânii trecute s-a depistat prezenţa unor insecte în camerele căminului-internat.

Directorul executiv al DSP Suceava, medicul Liliana Ioana Grădinariu, a declarat luni că autorităţile sanitare au  impus efectuarea de urgență a unor operațiuni de dezinsecție în toate spațiile care aparțin Colegiului, iar echipa care s-a deplasat luni în unitatea de învăţământ a constatat că au fost respectate recomandările şi măsurile dispuse în cursul săptămânii trecute.

E a precizat că reintrarea copiilor în căminul – internat al colegiului se va realiza după finalizarea acţiunii de curăţenie şi aerisirea corespunzătoare a tuturor spaţiilor.

Medicul sucevean a menţionat că acţiunea de dezinsecţie a fost efectuată atât în cămin şi cantină, cât şi în sălile de clasă ale unităţii de învăţământ.

(L.B.)


Intră acum și în grupul de