Mai mulți tineri suceveni, între care doi minori, depistați la volan, în trafic deși nu au permis de conducere


Intră acum și în grupul de

Mai mulți tineri suceveni, între care doi minori, au fost depistați, sâmbătă și duminică, în trafic, la volan, deși nu au permis de conducere, pe numele lor fiind deschise dosare penale.

Astfel, o patrulă de poliție din Marginea  a efectuat, sâmbătă, semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care mergea pen un drum comunal neclasificat din comuna Dornești, condus de o fată de 16 ani din municipiul Rădăuți.

Polițiștii au constatat că tânăra nu are permis de conducere pentru nicio categorie și i-a fost încredințat spre a fi condus de către tatăl ei care se afla pe scaunul de pasager din dreapta față în autoturism.

În acest caz fata este cercetată penal pentru  „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și față de tatăl ei pentru „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu deține permis de conducere”.

În aceeași zi, o patrulă a Poliției Municipale Suceava care exercita atribuţiunilor de serviciu pe Bld. 1 Decembrie 1918 a oprit pentru control un moped condus de un bărbat de 75 de ani din Moara.

Bărbatul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul este neînmatriculat/neînregistrat, având plăcuță falsă cu numărul de înregistrare.

Sâmbătă seara, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei care acționa pe DJ 208 F în comuna Vadu Moldovei, a identificat în trafic şi oprit pentru control un autovehicul condus de un tânăr de 21 de ani din Vadu Moldovei.

Polițiștii au constatat că tânărul nu are permis de conducere și s-a stabilit că autoturismul i-a fost încredințat de un alt tânăr din comună deși știa că acesta nu are permis.

În acest caz primul tânăr este cercetat pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar al doilea pentru „încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere”.

Duminică dimineața, patrula de siguranță publică din Marginea, a oprit pentru control un autoturism  care se deplasa pe DN 17A din comuna Marginea spre Sucevița condus de un tânăr de 17 ani din Arbore care a declarat că nu posedă permis de conducere.

Tânărul a recunoscut că autoturismul aparține cumnatului săi și că i l-a luat fără acordul acestuia.

În acest caz tânărul este cercetat epntru  „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furt în scop de folosință”.

Tot duminică dimineața,  un echipaj de poliție rutieră din Fălticeni a oprit pentru control pe raza satului  Rîșca un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Rîșca, iar  în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fiind cercetat penal pentru  ,,conducerea unui vehicul de către o persoană fără  a deține permis de conducere”. (N.B.)


Intră acum și în grupul de