Intră acum și în grupul de
La propunerea IPJ Suceava, Judecătoria Suceava a dispus arestarea preventivă pe timp de 19 zile a minorului B. I., în vârstă de 17 ani, din municipiul Fălticeni, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”.
Acesta, pe data de 23.12.2008, a pătruns în curtea lui V. FLORIN din municipiul Suceava, de unde a sustras un motoscuter în valoare de 2.000 lei, care a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.
În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că cel în cauză este autorul a încă 3 infracţiuni de furt din societăţi comerciale situate pe raza municipiului Suceava, fapte săvârşite în perioada octombrie 2008 – februarie 2009.
Adolescentul a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
Intră acum și în grupul de