Aeroportul Suceava a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de pasageri în primul trimestru al acestui an. Duminică debutează sezonul curselor de vacanță cu Suceava- Hurghada(Egipt). Flutur: Estimăm că în acest an vom avea peste 400.000 de pasageri


Intră acum și în grupul de

Traficul de pasageri pentru primul trimestru al anului 2019 pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava a înregistrat o creștere semnificativă în primul treimestru al acestui an, de 16,6 la sută.

Astfel, în primele 3 luni ale anului s-au înregistrat 78.674 de pasageri, cu 16,6 % mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, și cu 68,3 % mai mult față de trimestrul I al anului 2017.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, că zborurile internaționale regulate spre Londra, Milano, Roma și Bologna au înregistrat 67.975 de pasageri, iar zborurile interne spre Otopeni, 10.357.

„Estimăm că până la finele anului în curs, vom înregistra peste 400.000 de pasageri”, a spus Flutur.

El a menționat că din luna septembrie se suplimentează zborurilor spre Londra-Luton cu 3 frecvențe pe săptămână.

Președintele Flutur a spus că duminică, 7 aprilie, va debuta sezonul estival pentru cursele charter de vacanță cu cursa spre Hurghada/Egipt, operată de Air Bucharest.

În acest an vor fi deservite patru destinații de vacanță, respectiv Antalya/Turcia (5 frecvențe săptămânale, începând din 23 mai până în 27 septembrie), Bodrum/Turcia (în fiecare zi de vineri, începând din 7 iunie până în 20 septembrie), Hurghada/Egipt (în fiecare zi de duminică, începând din 7 aprilie până în 27 octombrie) și Monastir/Tunisia (în fiecare zi de miercuri, începând din 12 iunie până în 9 octombrie).

Gheorghe Flutur a reamintit că din 17 iunie se inaugurează o nouă destinație Suceava-Munchen West/Memmingen din 17 iunie 2019, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri.

„În acest context, îmi face o deosebită plăcere să anunț că am invitat partenerii noștri de la Schwaben, pe actualul și pe fostul președinte al Consiliului Regional Schwaben, să efectueze o vizită în județul Suceava, cu ocazia inaugurării primei curse aeriene pe ruta Memmingen–Suceava și Suceava-Memmingen, acțiune concretizată și ca urmare a demersurilor pe care conducerile celor două regiuni, Suceava și Schwaben, le-au făcut încă din anul 2017”, a declarat Gheorghe Flutur (N.B.)


Intră acum și în grupul de