Intră acum și în grupul de
Managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu, a recunoscut, joi, că există nemulțumiri și în zona Ambulatoriului de specialitate și că de aceea se face unul nou.
El a spus că supraaglomerarea de la Ambulatoriu nu se datorează numai spațiului insuficient ci și neprezenței la un anumit timp a medicilor.
Rîmbu a subliniat că chiar dacă este îndemnat, de multe ori, cu spălatul rufelor în familie, nu se mai poate pentru că le-a spălat atât de mult până s-au rupt.
„Atenționez public că cei care nu vor rezolva problema prezenței doctorilor în programul normal în ambulatoriu vor avea mici probleme de evaluare. Se lasă cu supărări, dar realitatea este asta și avem un program pe care trebuie să-l respectăm”, a declarat managerul SJU Suceava.
El a mai arătat că este mirat că nu vin foarte multe reclamații din zona ambulatoriului deși el văd imagini de acolo și că înainte să apară aceste reclamații ar dori să rezolve problemele.
„De aceea facem eforturi de a perfecționa programarea și de a menține într-o relativă stare de mulțumire situația de acolo până dăm în funcțiune noul ambulatoriu. Atunci condițiile vor fi altele și de asta insist pe efortul șefilor de secții, pe atașamentul lor pe această formă de servicii medicale că odată cu punerea în funcțiune să avem oameni determinați care să presteze cu adevărat. Și eu cred că vom reuși. Nu dintr-o dată, dar făcând pași mărunți și repezi vom ajunge la situația când lumea va fi mulțumită, va aștepta cât mai puțin și serviciile vor fi și mai bune în condițiile în care vizăm și avem procedura în derulare o dotare de cea mai înaltă clasă”, a conchis Vasile Rîmbu.(T.B.)
Intră acum și în grupul de