De după gratii, trimis în judecată pentru viol, omor şi violare de domiciliu


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Luminiţa Hurjui, a precizat luni, că instituţia a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui R. NECULAI, în vârstă de 49 ani, domiciliat în comuna suceveană Zvorîştea, studii 8 clase, fără ocupaţie şi recidivist, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, violare de domiciliu şi viol.

Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 08/09.12.2008, R. Neculai a pătruns fără drept în locuinţa Elenei Enea din satul Şerbăneşti, comuna Zvorîştea, unde a întreţinut un raport sexual cu aceasta, profitând de imposibilitatea ei de a se apăra. Pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, bărbatul a exercitat ulterior acte de violenţă asupra femeii, aplicându-i nenumărate lovituri cu pumnii, picioarele şi corpuri contondente (în special la nivelul toracelui), cauzându-i leziuni care au dus, în scurt timp, la decesul acesteia.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava precizează că zamosteanul este cunoscut cu un comportament necorespunzător, fiind recidivist, mai exact a fost condamnat, în anul 1994, la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi omor, iar în anul 2005 a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi loviri sau alte violenţe.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, prin ordonanţa din 13.12.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a fost pusă în mişcare acţiunea penală, iar prin Încheierea Tribunalului Suceava, Secţia penală din 14.12.2008, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, bărbatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere şi regret a faptelor comise, motivându-şi activitatea infracţională ca urmare a consumului în exces de băuturi alcoolice.


Intră acum și în grupul de