Intră acum și în grupul de
Managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu, a prezentat, miercuri, ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler oferit Spitalului Județean Suceava de președintele României, Klaus Iohannis, arătând că aceasta îi dă un imbold să continue proiectele de dezvoltare în vederea creșterii calității serviciilor medicale și gradului satisfacție al pacienților.
.
Managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă că această distincție reprezintă „o recunoaștere și o confirmare” la cel mai înalt nivel al eforturilor făcute de Spitalul Județean Suceava și de Consiliul Județean Suceava într-o echipă solidă cu scopul de a aduce la normalitate această unitate spitalicească.
„Afirmăm cu tărie că într-un timp scurt am făcut un drum lung”, a spus Rîmbu.
El a subliniat că distincția are ca rezultat un imbold pentru punerea în practică a proiectelor pe care conducerea Spitalului Județean Suceava le are, proiecte care au rolul de a aduce unitatea, prin ceea ce face ca servicii medicale să fie comparabil cu spitale din țări civilizate.
Rîmbu a arătat că trebuie să mulțumească Consiliului Județean Suceava, președinților CJ Suceava, Gheorghe Flutur și Cătălin Nechifor, în care a găsit un sprijin deosebit în sensul că strategia de dezvoltare a fost aprobată și completat cu cea mai mare aplecare și competență.
„De aceea suntem aici, pentru că nu ne-am cramponat în orgolii”, a spus managerul SJU Suceava.
El a mulțumit și tuturor consilierilor județeni din cele trei mandate care au votat în unanimitate proiectele privind dezvoltarea Spitalului Județean Suceava.
„Continuitatea a contat foarte mult. Nu am avut frânturi de organizare în ceea ce am vrut să facem și tot ceea ce ne-am propus am realizat. Nu am ratat nimic”, a spus Rîmbu.
El a apreciat că descentralizarea Spitalului Județean Suceava în urmă cu 10 ani a fost o măsură de succes pentru că autoritățile județene sucevene nu s-au complăcut în comoditatea scaunului funcției.
Rîmbu crede că în alte județe nu s-a reușit această descentralizare, probabil, pentru că autoritățile nu au riscat.
El a mulțumit și Consiliilor de Administrație ale SJU Suceava.
Vasile Rîmbu a dedicat acest ordin personalului Spitalului Județean, de la medici la cel mai modest, cu o o apreciere în plus pentru asistentele șefe care reprezintă coloana vertebrală ce asigură buna atmosferă și buna îngrijire a pacienților.
Managerul SJU Suceava a dedicat distincția și pacienților care au suportat cu stoicism atmosfera șantierelor, mai ales că nu au existat reproșuri în timpul lucrărilor de modernizare pentru creșterea confortului pacienților și angajaților.
El a dedicat acest ordin întregului județ, fiind mândru și bucuros că s-a ajuns în această postură, subliniind că este determinat să continue proiectele pentru creșterea calității serviciilor medicale comparabile cu orice spital de top din țară și din țările civilizate. (T.B.)
Intră acum și în grupul de