Prefectul Sorin Popescu se preocupă de rezolvarea crizei lemnului din judeţ


Intră acum și în grupul de

Reprezentanţii Direcţiei Silvice Suceava, cei ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava, cei ai Consiliului Concurenţei şi agenţii economici suceveni din industria de exploatare şi prelucrare a lemnului se vor întruni vineri la sediul Prefecturii Suceava pentru a discuta despre adaptarea preţurilor de vânzare a masei lemnoase la nivelul pieţei. Potrivit prefectului judeţului, Sorin Popescu, una din cele mai importante activităţi din judeţ este exploatarea şi prelucrarea lemnului, iar dezvoltarea acestui sector este primordială pentru judeţ. El a explicat că în sectorul forestier, judeţul Suceava are o resursă de aproximativ un milion metri cubi de masă lemnoasă pe picior/an, există suficiente firme care să facă exploatare şi există şi desfacere, făcând referire la cele două mari firme austriece din zona Rădăuţi specializate în plăci aglomerate şi cherestea. „Problema pe care o avem în prezent este cea legată de funcţionarea pieţei, respectiv de adaptare a preţurilor de vânzare a masei lemnoase la nivelul pieţei, astfel încât agenţii economici să poată desfăşura o activitate cât de cât rentabilă”, a spus prefectul. Popescu a ţinut să sublinieze că, în prezent, există o cantitate mare de masă lemnoasă exploatată şi care se depreciază din cauză că preţul minim cu care Direcţia Silvică Suceava poate vinde este prea mare faţă de nivelul actual al pieţei.


Intră acum și în grupul de