Intră acum și în grupul de
Poliţiştii suceveni au reuşit să „pună mâna” pe şoferul autoturismului BMW care, din cauza vitezei, s-a răsturnat luni dimineaţă pe marginea drumului principal din comuna Dumbrăveni, după Primărie şi a dispărut de la locul accidentului, înainte ca echipajele SMURD, Descarcerare şi cele ale Poliţiei să ajungă la faţa locului. Luni dimineaţă, un apel la 112 a anunţat că un autoturism BMW a ieşit în afara părţii carosabile, a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului şi a rămas răsturnat lângă gardul unei case din apropiere.
În maşina boţită rău, în special în partea din faţă, nu se mai afla nimeni, astfel încât echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au ajuns la locul accidentului în câteva minute, a asigurat doar zona şi a verificat eventualele scurgeri de combustibil.
Poliţiştii au observat că de la autoturism fuseseră luate plăcuţele cu numerele de înmatriculare, ceea ce a ridicat suspiciuni. În urma verificărilor, s-a stabilit că BMW-ul era înmatriculat provizoriu şi putea să circule pe drumurile publice până pe data de 7 februarie a.c..
Marţi, în urma continuării cercetărilor, s-a stabilit că autoturismul a fost condus de A. NECULAI, în vârstă de 23 ani, din comuna Vereşti, care posedă permis de conducere pentru categoria B, în prezent reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice în perioada 07.11.2008 – 06.03.2009.
Tânărului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat” şi „părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, fără încuviinţarea poliţiei”, autorul fiind cercetat în stare de libertate.
Intră acum și în grupul de