Ţigări în valoare de 11.696 lei, confiscate în P.T.F. Siret


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii de frontieră din cadrul D.P.F. Rădăuţi au executat sâmbătă, în zona de responsabilitate, o acţiune pe linia combaterii traficului cu ţigări, depistând un cetăţean din Botoşani ce transporta fără documente legale de provenienţă 2.720 pachete de ţigări în valoare de aproximativ 11.696 lei. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Suceava, subcomisar Ilie Poroh- Seriţan, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Siret, un autoturism marca „VW Transporter”, ce era condus de botoşăneanul D. Ioan, în vârstă de 49 de ani. „Existând suspiciuni cu privire la faptul că se transportă o cantitate importantă de ţigări fără documente legale de provenienţă, poliţiştii de frontieră au procedat la verificări specifice, moment în care şoferul a refuzat să prezinte la control bagajele şi mijlocul de transport. S-a luat măsura întoarcerii autoturismului în P.T.F. Siret, unde, în urma efectuării recontrolului vamal, s-a constatat că persoana în cauză transporta ascunse în saci de rafie şi într-un locaş special amenajat sub bancheta din spate, 2.720 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană de diferite mărci”, precizează subcomisarul Poroh.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 11.696 lei a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.
„Mai mult, pentru refuzul de a prezenta la control mijlocul de transport, poliţiştii de frontieră l-au sancţionat contravenţional pe botoşănean cu amendă în valoare de 300 lei”, mai menţionează purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava.


Intră acum și în grupul de