Parchetul a decis: Diana Maloş nu a fost omorâtă


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Luminiţa Hurjui, a comunicat marţi, că instituţia a dispus, la data de 03.03.2009, neînceperea urmăririi penale în cauza ce a avut ca obiect stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul Dianei Andreea Maloş. Aceasta mai menţionează că, de asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de autori necunoscuţi (A.N.) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, întrucât fapta nu există.

Potrivit rechizitoriului, la data de 11 decembrie 2008, în jurul orelor 10:15, martorul Miron Ioan Gabriel, trecând întâmplător prin Parcul Şipote din municipiul Suceava, a observat într-un copac, spânzurat cadavrul Dianei Andreea Maloş, fapt pentru care a sesizat telefonic lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Suceava. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, iar la data de 16 decembrie 2008 a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

În dosar se precizează că Maloş Diana Andreea provine dintr-o familie dezorganizată, tatăl său fiind divorţat de mai mulţi ani de Eleonora Adina Paicu, iar în anul şcolar 2007 – 2008 nu a frecventat în mod regulat cursurile liceului (clasa a XI-a – determinată fiind de lipsa unui adevărat suport moral în familie, problemele specifice vârstei, anturajul pe care îl avea, etc.), atitudine menţinută şi în anul următor, fiind exmatriculată la data de 21.11.2008. În perioada respectivă, Maloş Diana avea o relaţie de prietenie cu Nastasi Bogdan, relaţie ce nu era acceptată de mama fetei, de aici rezultând neînţelegerile dintre mamă şi fiică, precum şi starea depresivă a fetei.

„Cercetările întreprinse au stabilit că victima, în data de 09 decembrie 2008, în jurul orelor 12:30 – 13:00, a părăsit apartamentul prietenului său Nastasi Bogdan, s-a deplasat la domiciliul său, unde, aflată într-o stare de depresie accentuată, a adoptat hotărârea de a se sinucide. Într-o agendă a consemnat „scrisoarea mea”, care este de fapt un aşa-zis „bilet de adio” adresat în primul rând mamei sale, dar şi prietenilor apropiaţi, victima scriind „mamă, tu ai ales asta pentru mine, eu am ales fericirea, dar nu m-ai lăsat, nu m-ai lăsat … Adio … Bogdan, te iubesc enorm.” Specialiştii criminalişti din cadrul I.P.J. Suceava au efectuat o constatare tehnico-ştiinţifică asupra acestui înscris, comparativ cu alte două documente puse la dispoziţie tot de către mama victimei. Concluzia a fost aceea că toate înscrisurile, inclusiv „biletul de adio”, au fost executate de către aceeaşi persoană.

Ulterior, victima s-a deplasat singură în Parcul Şipote din municipiul Suceava, s-a urcat singură într-un copac până la înălţimea de 5-6 m, loc în care a legat prin înfăşurare cablul în jurul a patru ramuri, a improvizat un laţ din cablu şi sfoara avută la dispoziţie, după care s-a spânzurat. Cu ocazia cercetării la faţa locului, în respectivul copac a fost găsită geanta pe care victima o luase de acasă. Conform concluziilor medicului legist, moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice produsă prin comprimarea formaţiunilor vasculo – nervoase şi aeriene ale gâtului în cadrul unei spânzurări tipice complete. În afară de şanţul de spânzurare, medicul legist a mai identificat şi alte leziuni pe suprafaţa externă a corpului – fără rol tanatogenerator, leziuni ce s-au stabilit a fi tipice, care apar de regulă în momentul în care o persoană se urcă într-un copac, leziuni tipice atunci când o persoană ţine pe corpul său diverse obiecte, respectiv leziuni tipice cazurilor de spânzurare”, se menţionează în rechizitoriu. Astfel, s-a stabilit că decesul Dianei Maloş se datorează exclusiv unui act de voinţă conştient asumat de către aceasta, la data de 09 decembrie 2008.

„Comportamentul victimei începând, aproximativ, din data de 25 noiembrie 2008, afirmaţiile acesteia faţă de mai multe persoane că intenţionează să se spânzure, doreşte să fie înmormântată în haine de mireasă şi doreşte ca la înmormântarea ei, Nastasi Bogdan să fie îmbrăcat în haine de mire, tentativa de sinucidere prin ingurgitarea unor medicamente, cele consemnate în jurnalul intim şi în documentul intitulat „Scrisoarea mea”, constatările efectuate cu ocazia cercetării locului faptei, rezultatul necropsiei efectuate de medicul legist din cadrul S.M.L. Suceava, precum şi toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză, pledează spre acest lucru, astfel încât nu există suspiciuni cu privire la decesul acesteia”, a mai comunicat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.


Intră acum și în grupul de