Traficul rutier pe podul de la Burdujeni va fi restricționat pe două benzi pentru reabilitarea rosturilor de dilatare. Ion Lungu: Este o situație de deranj, dar ne dorim ca până la Zilele Sucevei să finalizăm aceste lucrări


Intră acum și în grupul de

Traficul rutier în zona podului din Burdujeni peste râul Suceava va fi restricționat pe două benzi în următoarea lună pentru că urmează să fie realizate lucrări de reabilitare a rosturilor de dilatare ale podului.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că are o veste neplăcută, respectiv începerea lucrărilor la rosturile de dilatare ale popdului peste râul Suceava spre Burdujeni.

El a spus că aceste rosturi au deja opt ani de când au fost realizate și că o firmă specializată din Botoșani va realiza lucrarea.

„Vor fi restricții de circulație. Se va circula, în loc de patru benzi, pe două. Asta va dura cam o lună de zile”, a spus primarul.

El a menționat că a cerut firmei să se mobilizeze și să lucreze repede și bine pentru că este o lucrare importantă.

„Este o situație de deranj, dar ne dorim ca până la Zilele Sucevei, când orașul va fi din nou aglomerat, să finalizăm aceste lucrări”, a spus Lungu.

El a precizat că a cerut firmei pe timp de noapte, dar i s-a spus că există riscul să nu se facă o lucrare de calitate dacă nu este lumină suficientă.

Primarul a anunțat și că vor fi lansate licitațiile pentru modernizarea a patru străzi, două din cartierul Burdujeni și două din cartierul Ițcani.

Astfel vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici pentru strada Ștefan Luchian din Burdujeni și Crângului din Burdujeni-sat, acestea urmând să fie modernizate cu 3,105 milioane de lei prima și 2,475 milioane de lei a doua.

În Ițcani vor fi modernizate strada Micșunelelor cu 575.000 de lei și strada Barbu Ștefănescu Delavrancea cu 693.000 de lei.

El a mai spus că pe strada Lev Tolstoi se toarnă primul strat de asfalt. (T.B.)


Intră acum și în grupul de