Intră acum și în grupul de
Braţul unei macarale a agăţat reţeaua telefonică, iar stâlpul de susţinere s-a rupt şi a căzut peste o căruţă. Potrivit IPJ, marţi, în jurul orei 10.45, în interiorul localităţii Stulpicani, pe drumul judeţean D.J. 177 A, S. Gică, în vârstă de 28 ani, din comuna Brodina, posesor al permisului de conducere pentru categoria B şi CE din anul 2004, în timp ce conducea o autoutilitară, la efectuarea virajului spre dreapta a acroşat cu braţul macaralei de încărcare buşteni firele reţelei de telefonie şi a rupt stâlpul de susţinere.
În cădere stâlpul din lemn a acroşat atelajul hipo condus de C. Micliuc şi l-a accidentat uşor pe P. Sador, în vârstă de 71 ani, localnic, pasager în căruţă.
Conducătorul auto purta centură de siguranţă, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Intră acum și în grupul de