Incendiu soldat cu victime, în localitatea Părhăuţi


Intră acum și în grupul de

La Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, duminică, în jurul 15:00, au fost internate două femei din localitatea suceveană Părhăuţi, cu multiple arsuri, în urma unui incendiu. Potrivit Unităţii de Primire a Urgenţelor, pe secţia de Ortopedie a fost internată Ana Pentilescu, în vârstă de 83 de ani, cu contuzie şold stâng, hemitorace stâng şi stern, iar fiica sa, Eugenia Pentilescu, în vârstă de 48 de ani, a fost trimisă pe secţia chirurgie plastică având arsuri de gr. 1 şi 2 facies, mână bilateral, membre pelvine şi arsuri de gr. 2 şi 3 călcâi bilateral.

Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, incendiul a fost anunţat prin serviciul 112 la ora 13:27, astfel Detaşamentul de Pompieri Suceava împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Todireşti au intervenit cu trei autospeciale şi un modul SMURD pentru localizarea şi stingerea incendiului izbucnit la locuinţa lui Gelu Eugen Pentilescu, din localitatea Părhăuţi, comuna Todireşti.
Când pompierii au ajuns la faţa locului, incendiul se manifesta la locuinţa proprietarului şi la acoperişul acesteia – construit pe astereală din lemn şi învelitoare din tablă zincată, existând pericolul de propagare la anexele gospodăreşti.

Pompierii militari au salvat două persoane, evacuându-le pentru a li se acorda primul ajutor. Echipajul SMURD a preluat-o pe sora proprietarului, Eugenia Pentilescu, care avea arsuri de gradul II şi III, şi au transportat-o la Spitalul judeţean pentru investigaţii amănunţite. Mama proprietarului, Ana Pentilescu, a suferit şi ea arsuri de gradul I şi intoxicaţie cu dioxid de carbon, fiind transportată la spital de către o ambulanţă SAJ.
Incendiul a fost lichidat la ora 14:50, în limitele găsite. Astfel, au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp şi bunuri de uz casnic – covoare, articole de îmbrăcăminte, plapume, perne şi s-au degradat planşeul casei, pereţii şi zugrăveala. Pagubele au fost estimate de proprietar la cca 3.000 lei.

Rezultatul primelor cercetări indică faptul că incendiul a izbucnit din cauza jarului sau scânteilor căzute din soba cu acumulare de căldură, construită din teracotă.
Pompierii au salvat locuinţa şi anexele, în valoare de aproximativ 10.000 lei.


Intră acum și în grupul de