A accidentat o tânără pe trecerea de pietoni şi şi-a continuat drumul


Intră acum și în grupul de

O tânără a fost accidentată de o maşină chiar pe trecerea de pietoni, iar şoferul a plecat mai departe nepăsător. Potrivit IPJ Suceava, sâmbătă, în jurul orei 20:00, pe Calea Unirii din municipiul Suceava, M. ANA, în vârstă de 18 ani, din localitate, în timp ce s-a angajat în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni, a fost accidentată de un autoturism al cărui conducător a părăsit locul faptei.

Duminică, în urma măsurilor întreprinse de poliţiştii din cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, a fost identificat ca fiind suspect de comiterea accidentului de circulaţie C. GHEORGHE, în vârstă de 41 ani, din comuna Adâncata, care a condus autoturismul proprietate. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal, ce urmează a fi soluţionat procedural.


Intră acum și în grupul de