Schimbări în conducerea Inspectoratului Școlar Suceava: Alexandra Chirilă devine inspector școlar general adjunct în locul lui Cristian Cuciurean care rămâne inspector școlar general, iar mandatul de inspector general adjunct al Gabrielei Scutaru a încetat


Intră acum și în grupul de

Inspectorul şcolar Alexandra Chirilă a fost numită de MEN în funcţia de inspector şcolar adjunct pentru domeniul management începând cu data de 23 mai 2019, în locul lui Cristian Cuciurean, care rămâne în funcţia de inspector şcolar general al ISJ Suceava.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei, a declarat pentru NewsBucovina că inspectorul şcolar pentru managementul resurselor umane Alexandra Chirilă a fost numită de MEN, începând cu data de 23 mai, în funcţia de inspector şcolar adjunct pentru domeniul management, în locul lui Cristian Cuciurean, care îşi continuă activitatea în funcţia de inspector şcolar general al ISJ Suceava.

El a spus că inspectorul şcolar general adiunct  pentru domeniul Curriculum şi inspecţie şcolară, Gabriela Scutaru, a primit de la MEN decizia de încetare a activităţii în această funcţie, după expirarea contractului de management încheiat pe o perioadă de patru ani.

De menţionat este că profesoara Gabriela Scutaru a ocupat funcţia de inspector şcolar general adjunct din anul 2012, al doilea mandat în această funcţie fiind câştigat în urma promovării unui concurs.

Mandatul de inspector școlar general adjunct al Gabrielei Scutaru urma să se încheie la 1 septembrie.

Reamintim că profesorul Cristian Cuciurean a ocupat funcţia de inspector şcolar general adjunct pentru domeniul management până în data de 13 martie 2019, când a fost numit de către MEN să asigure interimatul în funcţia de inspector şcolar general al ISJ Suceava, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea acestei funcţii.

Pe locul de inspector școlar general adjunct rămas vacant nu a fost încă numită o altă persoană.

(L.B.)


Intră acum și în grupul de