Intră acum și în grupul de
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a anunţat vineri la Suceava, în cadrul discuţiilor privind deblocarea proiectului „Suceava- utilităţi şi mediu la standarde europene”, „acordul total” al ministerului de resort de preluare integrală a conductelor magistrale de gaze naturale construite prin proiectul judeţean de utilităţi şi continuarea lucrărilor prevăzute în proiect. Videanu a precizat că preluarea conductelor magistrale se va face de Transgaz, arătând că există sume de bani în bugetul companiei pentru continuarea investiţiilor.
El a explicat că joi, în Consiliul European s-a aprobat realizarea din fonduri europene a interconectării reţeleleor de gaze naturale România-Bulgaria şi România-Ungaria, iar în acest fel s-a economisit o sumă de 40 de milioane de euro, aflată în bugetul Transgaz şi care ar putea fi folosită şi pentru continuarea investiţiilor în conductele magistrale din judeţul Suceava. „Avem resurse şi disponibilitate”, a spus Videanu, care a precizat că va trebui creat cadrul legal pentru preluarea acestei investiţii.
Totodată, ministrul Economiei a mai arătat că împreună cu Ministerul de Finanţe va fi realizat un montaj financiar pentru punerea în funcţiune a investiţiilor realizate prin acest proiect de utilităţi. „Statul a fost implicat în acest proiect. Datoria e să găsim soluţiile”, a declarat Videanu. Potrivit acestuia, cele trei licitaţii organizate de Ministerul Economiei pentru stabilirea operatorului de gaze naturale în cele 61 de localităţi beneficiare nu au avut un rezultat concret, pentru că deşi există interes pentru preluarea distribuţiei, „situaţia juridică delicată”, a determinat ca firmele respective să nu-şi ducă intenţia până la capăt.
„Sunt foarte mulţi distribuitori de gaze interesaţi dacă situaţia juridică e clarificată”, a spus Videanu, care consideră că problema va fi soluţionată odată cu preluarea magistralelor de Transgaz şi cu clarificarea montajului financiar pentru finalizarea investiţiilor.
Intră acum și în grupul de